Dokumentumok
Nyomtatóbarát változat
Cím:
Közép-Kelet-európai virtuális esettanulmány
Szerző:
Ország:
A kiadás helye:
A kiadás éve:
Kiadó:
Terjedelem:
Nyelv:
magyar, lengyel, román, szlovák
Tárgyszavak:
Állomány:
Közösségfejlesztési partnerségépítés Közép-Kelet Európában
Forditas:
Megjegyzés:
Az esettanulmányt a programban résztvevő szervezetek esettanulmányaiból Vercseg Ilona szerkesztette.
Annotáció:
Leltár:
Raktári jelzet:
E


RO
Studiul unui caz din Europa centrorientală

Locuim într-un sat de 1800 de suflete, în care totul s-a schimbat și unde, mi se pare, toți ne-au uitat – vorbește moș Balint despre satul său.

Deși odată am trăit zile mai bune… Cândva pe vremuri, prin anii 40 încă mai funcționa aici o Societate Silvicolă, gospodarii de pe loc se ocupau împreună de treburile pădurilor, de împădurire, de tăierea copacilor, de vânzare. Noi am avut noroc, că este aici pădurea – în multe alte locuri nu există altă posibilitate decât pământul. Dar la noi venitul din agricultură se putea întregi cu cel de pe arderea varului, arderea cărbunelui, cu prelucrarea lemnului.

Apoi au venit sovieticii, ne-au luat pădurea, pământul, s-au format cooperativele cu subsecțiile cultura plantelor, creșterea animalelor și silvicultura. S-au destrămat relațiile de mai înainte, s-a desființat si comerțul ce funcționa în împrejurime. Din gospodari independenti toți ca unul s-au transformat în angajați. Nu ne-a fost ușor, dar ne-am obișnuit, ce altceva puteam face? E adevărat, că pe atunci toți aveau serviciu și salariu, nu așa ca acum. A fost și ceva dezvoltare, prin anii 70 au construit calea ferată până in sat din cauza exploatării pădurii, s-a înființat și o fabrică de mobilă, s-a ridicat și un cartier nou de blocuri a consiliului comunal, și chiar au adus aici un penitenciar. De la început mormăia satul , nimeni nu s-a bucurat veneticilor, dar pe urmă ne-am obișnuit și cu ei. Și asta le-a dat de lucru oamenilor – de aici mergeau oamenii să spele, să gătească, să facă curățenie acolo.

Acum iată iar putem fi stăpâni pe noi înșine…! Numai că oamenii s-au obișnuit deja să li se ordoneze – iată necazul. Acum din nou trebuie de gândit… De luat hotărâri! Și să preluăm povara mulțimei astea de falimente. Căci s-a desființat totul aici. Cooperativa a dat faliment, iar oamenilor li s-a dat drumul să meargă unde-i duc ochii. Am primit înapoi pământul, pădurea, dar la ce bun? Țărănimea nu mai poate fi reînviată. Un cunoscut mi-a spus următoarele:”Frățioare, pe cel ce odată a fost pus în sicriu, e greu să-l pui să alerge!” Și are dreptate. Noii proprietari își lasă în pârloagă pământul, las’ să crească buruiana – păi chiar pe nimeni nu-l doare treaba asta? Chiar și dacă jumătate de țară a devenit alergică? Oare cât coastă lecuirea ăstora?
Tinerii nu se mai pricep la prelucrarea pământului, la îngrijirea pădurii. Nu avem mașini noi, nu-s bani, nimeni nu se descurcă în tehnologiile noi, nu s-au creat relațiile de piață. S-a desființat și sistemul vechi de achiziționare – fiecare să se descurce cum îl duce capul! Statul a distrus și comerțul. Vroia să pună mâina pe toate. Acum însă vrea să ni le dea înapoi, căci și-a dat seama că nu i-au reușit bine lucrurile. Scapă de griji și pe de asupra ne impune să plătim impozite. Așa ne-au trăsnit cu impozitele, că am rămas amețiți…!

La gara de trenuri încă mai stă mândră afișată inscripția: Ieșire spre sat! Dar degeaba, căci nimeni nu mai vine dintr-acolo, ultimul călător l-am văzut în 1995. Atunci au și închis gara, au concediat toate persoanele angajate. Totul se duce pe râpă aici. S-a dărâmat și podul peste râu și de luni de zile stă așa, nimeni nu se apucă să-l repare, fiecare așteaptă s-o facă altul…

Mulți îi invidiază chiar și pe acei, pe care îi duc cu autobusul dimineața la lucru în centrele comerciale din împrejurime. “Ne duc ca pe Kinte-Kunta!”- a spus odată o doamnă. Știți, ca pe esclavul ăla din telenovelă…? Îi strâng pe oameni de pe un perimetru de 80 de km și pentru un salariu mizerabil! Lucrează aproape fără excepție pentru o leafă minimală, din care, după câte se știe, nu se poate trăi în scumpetea asta. Și pentru asta îsi lasă familia, copiii timp de zece ore pe zi! Și acolo îi țin din scurt, nu șagă! Pe oră au dreptul la o pauză de 5 minute, pauza de prânz le este de 20 de minute. Care se oprește să mai răsufle puțin, este avertizat pentru prima oară, petru a doua oară este pedepsit, pentru a treia oară este dat afară. Nici vorbă să mai îndrăznească a cârti! Atunci cu siguranță că-si vor pierde serviciul. Din satul nostru 41 de oameni merg la astfel de muncă.

Până la urmă cele cîteva femei se descurcă cel mai bine, care merg în oraș pe la case particulare, pe la bogătași să facă curățenie. Se angajează ca servitoare, ca pe vremuri, dar cel puțin sunt bine plătite, e adevărat, la negru, desigur fără asigurare socială, fără cotizație la casa de pensii.

Și cel mai interesant e, că ne-ar trebui locuri de muncă, dar abea de găsești oameni gata să se apuce de lucru – mulți mai bine stau și beau prin crâșme…Și nu avem nici un cizmar, nici un frizer în sat, în magazin nu găsești decât doar cele mai de trebuință, pentru orice fleac trebuie să mergi la oraș… Ei și transportul! E scump și sunt puține cursele. E adevărat, că odinioară nici atâta nu aveam, dar de atrunci și cerințele s-au schimbat.

Din ce în ce mai multe probleme avem și cu țiganii, deși locuiesc aici de secole și pe timpurile sistemului socialist fiecare avea un serviciu. Acum însă nu mai primesc de lucru. Întreprinzătorii locali de obicei nu angajează țigani și nici pe tineri nu-i lasă să meargă în locurile de distracție… E fără îndoială, că a crescut și criminalitatea, dar nu-i putem învinovăți doar pe ei, căci și dânșii majoritatea este de treabă, chiar de sunt săraci… Nu știu, ce va fi mai departe cu ei..?

Șomerii umblă de colo încoace în jurul blocurilor sau stau în rând pentru indemnizații n fața clădiri primăriei. Câțiva dintre ei însă o duc chiar destul de bine, se găsesc și din ăia, care umblă în vre-o țară din CE la muncă sezonieră, care face negoț cu mașini străine de ocazie. Dar cei care nu au de lucru, se întâmplă că nici factura pentru electricitate n-o pot achita. S-a întâmplat chiar și un caz de expulsare la noi în sat – ce rușine…!

Și asta-i rău, că se destramă satul, înainte era mai solidar – se ajutau unii pe alții, dacă puteau, și se stimau reciproc. Acum iar situația materială îi clasifică pe oameni. Tare invidioși au mai devenit oamenii unii pe alții. Nu mai are rost să mai mergi la adunarea sătenilor, și acolo într-una doar se ceartă. Acum toți vreau să salveze corabia care se cufundă. Sunt aici două tabăre ce se luptă una împotriva altei – nu contează despre ce este vorba, principalul e ca celălalt să nu aibă dreptate. Ca și cum n-ar locui într-același sat, n-ar avea aceleași interese! Fiecare vrea să fie conducător, vrea să-l înlătureze pe celălalt, dar de sat nici unuia nu-i pasă.

Doar ar fi aici oameni înțelepți, și nu unul, și pădurarul tot încearcă să-i țină împreună pe oameni… Se străduiește și primarul, dar ar fi și alții pe aici… Numai că toți se gândesc “de ce anume eu? Cine mă va răsplăti pentru serile consacrate cauzei? Ba chiar dincontra îmi vor reproșa, ce mă tot agit și mă tot dau în spectacol?” Așa sunt oamenii, vorbesc rău despre cel care e mai sus în ceva… Să nu fie mai sus. Sunt aici câțiva care au o întreprindere ce merge cu succes – și iata toții își bat capul de unde aceștia trag banii, însă n-ar urmări exemplul în nici un caz ca să lucreze la fel. Și dacă cineva face o muncă fără plată pentru comunitatea, iată-l, imediat începe să-i disprețuiască pe ceilalții din motivul că nu fac nimic.

Există totuși câțiva oameni care participă la toatele munci pentru comunitatea, dar majoritatea populației numai se uită la ei pasiv. Nimeni nu vrea aici adunări sau asociații. E adevărat că nici nu există un loc unde ne-am putea aduna în mod civilizat. Casa de cultură a fost vândută de către primăria unui om de afaceri, și din cauza asta acuma adunările sătești se țin în cârciuma. S-ar putea ține și la școala, dar acolo nu este încalzire după masa.

Din fericire asociația de pompieri voluntari și-a ales un președinte nou care s-a apucat de treaba. Au renovat casa pompierilor și au reparat mășina de pompieri. În fiecare iunie organizează o mare sărbătoare cu o tombolă ce a devenit o tradiție în sat.

Tinerii n-au posibilități de distracție în afară de discoteca. Chiar și discoteca se face în cîirciuma. Tinerii n-au nici-o perspectivă în fața lor. S-au crescut în situația asta – ori te obișnuiești, ori fugi - se duc la studii sau la lucru într-un oraș. Pentru că aici pe loc numai clasele mici învață, și în condiții foarte modeste. Școala este pe malul râului, zidurile ei sunt umede, așa că sunt chiar foarte periculoase. Dar banii pentru reparația nu-s. De când copiii merg în clasele mari, vin acasă numai ca să doarmă și ca să mănânce, sau chiar numai la sfârșitul săptămânii. Și când cresc și devin adulți, se mută la oraș. Părinții lor rămân aici singuri și bătrini, nimeni n-are grijă de ei.

Și totuși, satul nostru e frumușel – trăim între munții și pădurile într-o vale. Cei care au din nou vaci, le duc la pășune pe malul râului. Iarna zăpada ne tăie de la restul lumii. Orașul cel mai apropiat este la 40 de kilometri, trebuie să nu ducem pâna acolo pentru tot, chiar și pentru un medic. Iarna toți aici se vindecă de la sine însuși. singuri.

Se vorbește așa de mult despre turism, dar cine ar veni aici? Nu prea este aici nimic de văzut, și satul numai e așa de curat ca înainte. Drumurile, casele sunt neîngrijite și murdare… E adevărat că avem aici un castel în ruine, ăla s-ar putea repara pentru primirea turiștilor, dar cine are bani pentrru așa ceva? Și totuși este cineva care își dă în chirie casa pentru turiștii. A obținut banii candidând la un concurs public sau ceva în genul ăsta, și a făcut reparații. I-au dat o grămadă de bani numai așa, fără nimic. Cine înțelege lumea asta? Ceva aici nu este în ordine.

De soarta noastră nu-i pasă nimănui. Nimeni nu ne întreabă nimic și nu ne spune nimic. Noi ne-am obișnuit cu asta, dar ce se va întâmpla cu copiii noștri și cu nepoții?

Bine bine, roata totuși se vârtește, merge. Ce ar fi dacă totul ar merge la perfecție? Despre ce ar cârti lumea?

Dokumentumok

File Attachment Icon
MAGYARF.DOC
File Attachment Icon
ATTSTKUA
File Attachment Icon
Polish village.doc
File Attachment Icon
village english version(P).doc
File Attachment Icon
ATT8HJ3P